În urma neregulilor constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.300 lei, scrie StiriPrahova.ro.
În urma controlului efectuat la un agent economic unde paza era asigurată contractual de către două societăţi comerciale de profil, poliţiştii au constatat faptul că la cele două societăţi au fost încadraţi agenţi de pază prin încălcarea prevederilor legale, respectiv fără atestat de specialitate. Fiind extinse verificările asupra activităţilor desfăşurate de cele două societăţi de pază la nivelul judeţului Prahova, s-a constatat că au fost încadraţi ilegal, fără atestat, un număr de 24 agenti de paza din totalul de 56, iar directorul de zonă nu deţine avizul poliţiei pentru aceasta funcţie, conform Legii nr. 333/2003 .
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…