Petroul Ploiesti – Steaua. Firma de paza, in atentia procurorilor
Firma care a asigurat paza la meciul Petrolul Ploiesti Steaua Bucuresti (Galant) este in atentia procurorilor.
În continuarea cercetărilor în cauza privind agresarea fotbalistului de la echipa de fotbal Steaua, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti efectuează acte premergătoare cu privire la modul în care s-a asigurat protecţia de către firma de pază în timpul desfăşurării meciului de fotbal.
În ceea ce priveşte aspectele referitoare la faptul că inculpatul ENACHE DRAGOŞ PETRU se afla sub influenţa unei substanţe psihotrope (drog de mare risc), cauza a fost disjunsă, cercetările fiind efectuate de procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism – Structura teritorială Ploieşti.
Prefectul judetului Prahova, Florin Dobre, a cerut, luni dupa-amiaza, demisia comandantului Gruparii de Jandarmi Prahova, colonelul Stefan Burlacu. Solicitarea vine dupa bataia de la meciul de fotbal Petrolul Ploiesti – Steaua Bucuresti, care a avut loc duminica seara, informeaza Antena3. Prefectul considera ca fortele de ordine nu si-au facut treaba. In acelasi timp, clubul Petrolul a anuntat rezilierea contractului cu firma de paza. Si, o alta informatie extrem de importanta, analizele au aratat ca suporterul bataus era drogat in momentul agresiunii
Clubul Petrolul Ploieşti învinovăţeşte firma de pază pentru gravele incidente care au avut loc duminică, la meciul cu Steaua, anunţând totodată că îl va acţiona în justiţie pe suporterul care l-a lovit pe fundaşul George Galamaz. De asemenea, fanul care l-a lovit pe jucătorul Stelei, Dragoş Paul Enache, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, acesta fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi port fără drept de armă în incinta unei arene sportive.
Iată comunicatul integral al Petrolului Ploieşti publicat de TVR
“FC Petrolul Ploieşti regretă situaţia creată prin incidentele de la partida de duminică şi îşi cere scuze, în mod public, jucătorilor afectaţi, clubului Steaua Bucureşti şi spectatorilor prezenţi pe stadionul „Ilie Oană”. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat, ieri, a reprezentat şi un atac la adresa clubului nostru, drept pentru care îi vom acţiona în justiţie pe agresor şi pe cei care vor fi identificaţi, pe înregistrările video, că au aruncat cu petarde în suprafaţa de joc.
Totodată, precizăm că FC Petrolul Ploieşti şi-a luat toate măsurile necesare pentru organizarea acestui joc, suplimentând, la solicitarea Jandarmeriei, numărul forţelor de ordine din incinta stadionului.
Considerăm că întreaga responsabilitate revine firmei de pază, angajată prin contract pentru asigurarea securităţii în interiorul arenei „Ilie Oană”.
Regretăm faptul că, pentru actele iresponsabile ale unora, are de suferit publicul ploieştean, cel care a dovedit, în atâtea rânduri, că este civilizat şi dornic să participe la un spectacol sportiv.” Incidentul petrecut duminică seară pe stadionul “Ilie Oana” este anchetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care i-au întocmit dosar penal lui Dragoş Petru Enache.
Amenzi pentru club si firma de paza
Clubul Petrolul a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce firma de pază care a acţionat pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti la meciul cu Steaua a primit o amendă de 500 de lei, precizează, într-un comunicat, preşedintele Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, Sorin Moldovan, transmite Mediafax De asemenea, în comunicat se arată că spectatorul care l-a lovit pe Galamaz a fost reţinut 24 de ore şi va fi prezentat, luni, instanţei de judecată sub învinuirea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.
Conform lui Moldovan, autorităţile încearcă, în baza probelor video, să identifice suporterii care au participat la evenimentele violente de la meciul Petrolul – Steaua. Comisia Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport se va întruni, în cursul acestei săptămâni, pentru a analiza evenimentele de la meciul Petrolul – Steaua. Meciul Petrolul Ploieşti – Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a pătruns pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz. Un alt suporter al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, care duminică seară a încercat să intre pe teren la meciul dintre Petrolul şi Steaua Bucureşti a fost identificat, el urmând să fie amendat şi să primească interdicţia de a intra la competiţii sportive în următorii doi ani.