Petrolul-Steaua. Galamaz vrea sa dea in judecata firma de paza
Fundaşul central al echipei Steaua George Galamaz a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că va da în judecată firma de pază care s-a ocupat cu securitatea la meciul cu Petrolul şi pe suporterul care l-a lovit în timpul partidei, urmând ca eventualele daune materiale să le doneze copiilor.
“Sper ca legea să-şi facă datoria în privinţa suporterului. Îi zic suporter pentru că m-a rugat mama să nu-l jignesc. Voi încerca să dau în judecată firma de pază. Banii pe care îi voi obţine îi voi dona pentru copiii cu probleme din sectorul 6. Nu vreau să obţin eu niciun venit, vreau să ajut. Am făcut deja o declaraţie la poliţie. Sper ca lucrurile să treacă pe făgaşul normal şi să fie aspru pedepsit”, a spus Galamaz, citat de Mediafax.
El a menţionat că vrea ca suporterul care l-a lovit să fie aspru pedepsit pentru a nu mai exista un caz asemănător în viitor. Meciul Petrolul Ploieşti-Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, săptămâna trecută, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză.