HomeStiriSecuritate FizicaPercheziții la persoane bănuite de furt din locuințe și societăți comerciale
perchezitii-in-capitala-si-ilfov-dosar-de-evaziune-fiscala-in-domeniul-prestarii-serviciilor-de-protectie-si-paza

Percheziții la persoane bănuite de furt din locuințe și societăți comerciale

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au efectuat 3 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, pe 5 iunie.

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuniu Speciale Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuinţele a trei persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de furt calificat, la data de 5 iunie, conform unui comunicat al IPJ Argeș.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în perioada decembrie 2018 – mai 2019, trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, ar fi sustras bunuri şi bani din locuinţe şi societăţi comerciale.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 4.000 de lei.

Trei persoane ar fi fost conduse la sediul poliţiei.

De asemenea, la data de 4 iunie 2019, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați de reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că au surprins un tânăr, în timp ce ar fi încercat să sustragă produse din magazin, se arată într-un buletin de presă al IPJ Iași.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, din municipiul Iași, ar fi intrat într-un magazin, din municipiul Iași și ar fi sustras mai multe produse cosmetice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 210 lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind predat reprezentanților societății.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Share With: