HomeStiriSecuritate FizicaPerchezitii la grup infractional specializat in skimming
per

Perchezitii la grup infractional specializat in skimming

perProcurorii DIICOT au făcut 34 de precheziții în București și alte județe într-un dosar vizând o grupare care se ocupa cu infracțiuni informatice în mai multe țări.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), procurorii şi poliţiştii celor două structuri au făcut 34 de percheziţii într-un dosar vizând activitatea unui grup care se ocupa cu infracţiuni informatice cu mijloace de plată electronice.

Conform surselor citate, 21 de percheziţii au avut loc în municipiul Constanţa, trei în Bucureşti, patru în judeţul Prahova, trei în judeţul Vâlcea şi câte una în judeţele Bistriţa-Năsăud, Brăila şi Hunedoara.

Anchetatorii spun că în perioada aprilie 2013 – decembrie 2014, membrii grupării infracţionale au obţinut, în România, echipamente artizanale destinate copierii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică utilizate la terminale POS, ATM sau în benzinării, ulterior aceste echipamente fiind folosite pe teritoriile mai multor state precum Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Franţa, Marea Britanie, Spania, Ecuador, Filipine, Jamaica şi Panama, pentru obţinerea unor date de identificare de carduri bancare, inscripţionarea ulterioară pe carduri blank şi retrageri de numerar.

În ceea ce priveşte modalităţile de operare în activitatea de skimming, există suspiciuni că membrii grupării fie introduceau cipuri electronice în POS-urile unor magazine, unde pătrundeau prin efracţie simulând furturi mărunte, fie utilizau dispozitive confecţionate artizanal, în special în zone nesupravegheate de camere video, respectiv benzinării, spălătorii auto şi bancomate.

Grupul infracţional era format din 31 de persoane, iar ancheta procurorilor arată că fiecare membru al grupului avea atribuţii clar stabilite în cadrul reţelei, activitatea infracţională fiind desfăşurată ”în mod organizat, strict ierarhizat”.

În documentarea acestui dosar, anchetatorii din România au cooperat cu instituţii similare din Germania, Franţa, Suedia şi Turcia, dar şi cu Biroul Serviciului Secret din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Membrii grupului infracţional sunt cercetaţi pentru infracţiunile de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, deţinerea de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

 

 

 

Share With: