Pază: Verificări și amenzi la case de amanet
Polițiștii de ordine publică din județul Prahova au verificat respectarea legilor privind asigurarea cu pază a agenților economici și securitatea valorilor monetare deținute, manipulate sau transportate.
Polițiștii de ordine publică au acționat în vederea respectării prevederilor legale referitoare la asigurarea cu pază a agenților economici și securitatea valorilor monetare deținute, manipulate sau transportate, se precizează într-un buletin de presă remis Agerpres.
Au fost verificate 11 obiective, cinci sisteme de alarmare, patru sisteme TVCI și au fost controlați 14 agenți de securitate.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.000 lei.
Exemple :
1. În urma controlului efectuat la o casă de amanet din Ploiești, s-a constatat că aceasta nu ar întruni condițiile minimale de securitate stabilite de lege, respectiv seiful existent în unitate nu este certificat și agrementat tehnic, fapt pentru care societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 2000 lei.
2. În urma controlului efectuat la o altă casă de amanet tot din Ploiești, s-a constatat că societatea nu ar respecta cerințele minimale obligatorii pe zone funcționale și categorii de unități, în sensul că subsistemul de televiziune cu circuit înschis instalat și funcțional nu preia imagini din anumite zone, seiful nu este agrementat tehnic și nici ancorat conform instrucțiunilor producătorului, fapt pentru care societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5000 lei.
3. În urma controlului efectuat la o societate cu punct de lucru Ploiești, unitate asigurată cu pază de către o altă societate din București s-a constatat faptul că societatea nu ar fi luat măsuri de organizare și funcționare a pazei obiectivului, în sensul că nu ar fi modificat planul de pază și nu l-ar prezentat pentru avizare polițiștilor, motiv pentru care societatea din București a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei.
De asemenea, în urma controlului a mai rezultat că societatea specializată de pază nu ar fi respectat prevederile regulamentului propriu de organizare și funcționare, în sensul că ar fi angajat doi agenți de securitate fără a fi atestați profesional conform legii.
4. În urma controlului efectuat la o altă societate situată în orașul Breaza, obiectiv asigurat cu pază umană proprie, s-a constatat că planul de pază nu a fost actualizat, respectiv numărul posturilor de agenți de securitate nu corespunde cu cel avizat de poliție, fapt pentru care societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 2000 lei.