În baza planului naţional “SAFETY CASH”, în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor ce pot aduce atingere patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, conform unui comunicat al IPJ Tulcea.
În contextul creşterii volumului de masă monetară tranzacţionată în această perioadă, poliţiştii vor intensifica activităţile de verificare şi control la unităţile economice în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice şi derulării operaţiunilor cu numerar în condiţii de siguranţă.
Acţiunea demarată de poliţişti urmăreşte îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.
De asemenea, activităţile poliţiştilor tulceni au ca obiectiv atât informarea factorilor responsabili din cadrul societăţilor comerciale cu privire la necesitatea adoptării cerinţelor minimale de securitate, cât şi identificarea obiectivelor ce operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi generatoare de riscuri la securitatea fizică.
În cadrul acţiunii, poliţiştii vor verifica hypermarket-urile, supermarket-urile, centrele comerciale, staţiile de distribuţie carburanţi, magazinele cu reţea extinsă de centre de desfacere şi alte societăţi sau companii care manipulează, depozitează şi transportă valori monetare, pe raza judeţul Tulcea, în vederea respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
*
Recomandări pentru prevenirea furturilor din societăţile comerciale:
– Dotaţi magazinele cu un sistem de alarmă
– Procuraţi şi montaţi în zonele de risc ale magazinului sau chioşcului un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoţilor în interior
– Apelaţi la serviciile unei societăţi de pază şi intervenţie rapidă
– Dacă spaţiul magazinului prezintă zone de risc din punct de vedere al vizibilităţii celui ce vinde la raion, raft, fiţi sigur că în acele zone vor acţiona hoţii. Indicat ar fi ca în magazine să se afle întotdeauna doi angajaţi astfel ca supravegherea să se realizeze în mod optim
– Sfătuiţi-vă angajaţii să nu ţină banii proveniţi din încasări în vitrină sau sub raftul pe care se vând produse, etc. Hoţii profită de neatenţia vânzătorului, se apleacă peste vitrină sau raft şi sustrag bunurile.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…