HomeStiriSecuritate FizicaObiective economice, sancționate pentru nerespectarea măsurilor de securitate
obiective-economice-sanctionate-pentru-nerespectarea-masurilor-de-securitate

Obiective economice, sancționate pentru nerespectarea măsurilor de securitate

obiective-economice-sanctionate-pentru-nerespectarea-masurilor-de-securitateÎn urma unui control la patru obiective economice din Bușteni, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de securitate.

În cursul zilei de 28 iunie 2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au definitivat un control efectuat pe raza stațiunii Bușteni la patru obiective economice, realizat în scopul prevenirii și combaterii neregulilor privind paza obiectivelor, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agerpres.

Astfel, au fost controlate trei societăți specializate de pază, precum și șase agenți de securitate și s-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.200 lei.

Spre exemplu, în urma controlului efectuat la o societate cu punct de lucru în orașul Bușteni, s-a constatat faptul că societatea menționată nu a respectat măsurile minimale de securitate, în sensul că societatea nu a asigurat paza fizică în incinta magazinului, pe perioada programului de lucru, iar imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din magazin sunt stocate pe o perioadă de 17 zile. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei.

În urma controlului efectuat la un alt obiectiv cu punct de lucru situat în Bușteni, unitate asigurată cu pază de către o societate din București, s-a constatat faptul că societatea beneficiară nu ar fi menținut în stare de funcționare subsistemul de televiziune cu circuit închis, în sensul că nu a luat măsuri de remediere a defecțiunilor apărute la 4 camere de supraveghere dispuse în obiectiv, respectiv în parcarea societății. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei.

 

 

 

Share With: