Un oficial american a confirmat nominalizarea pentru acest post a Juliei Pierson, care urma să fie anunţată oficial marţi seara, transmite Mediafax. Pierson a lucrat timp de 30 de ani pentru Secret Service care, în afară de protecţia preşedintelui şi familiei sale, este însărcinată cu anchetarea falsificării de bani şi fraudelor.
Reputaţia acestei unităţi de elită de poliţie a fost afectată în aprilie 2012, când 12 dintre agenţii săi au fost suspectaţi că au frecventat prostituate la Carthagena, în Columbia, înainte de sosirea lui Barack Obama la Summitul Americilor. Nouă dintre ei au fost concediaţi, au demisionat sau au ieşit la pensie după incident.
Directorul în exerciţiu al Secret Service, Mark Sullivan, a prezentat scuze pentru acest scandal, care a obligat agenţia să modifice unele reguli interne.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…