O “grenada” a fost descoperita la o banca din Lugoj
Sediul unei bănci din Lugoj, evacuat după ce angajaţii au susţinut că au descoperit o grenadă pe un birou.
Sediul unei bănci din Lugoj, evacuat după ce angajaţii au susţinut că au descoperit o grenadă pe un birou. Poliţia a stabilit că era un obiect din plastic, folosit la repararea unor imprimante scrie Mediafax.ro.
Poliţiştii din Timiş au stabilit că obiectul suspect, asemănător unei grenade, descoperit pe un birou de la o unitate bancară din Lugoj este din plastic şi ar fi fost folosit la repararea unor imprimante şi multifuncţionale, ”la care au lucrat nişte specialişti în cursul zilei de luni”.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat, luni seară, corespondentului MEDIAFAX, că obiectul descoperit pe unul dintre birourile băncii din Lugoj este din plastic şi ar fi fost folosit la repararea unor imprimante şi multifuncţionale.
”În urma primelor investigaţii, se pare că este vorba de un obiect din plastic, care ar fi fost folosit la repararea unor imprimante şi multifuncţionale, la care au lucrat nişte specialişti în cursul zilei de luni la respectiva bancă. Obiectul a fost ridicat şi va fi supus unor expertize tehnice, iar apoi va fi distrus. Circulaţia rutieră din zonă a fost reluată, iar în scurt timp vor pleca din sediul băncii şi specialiştii pirotehnişti”, a declarat Mirela Drăghicioiu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Banat” al judeţului Timiş, Bogdan Mutu, declara că în sediul unei bănci din zona centrală a municipiului Lugoj a fost descoperită o grenadă pe unul dintre birouri.
”Se pare că este vorba de o grenadă, nu ştim exact ce fel de grenadă, care a fost aşezată pe un birou al Băncii Carpatica din Lugoj. La faţa locului, ISU a trimis o maşină cu apă şi spumă şi o ambulanţă”, spunea Bogdan Mutu.
Angajaţii băncii au fost evacuaţi, iar circulaţia în zonă a fost închisă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene (IPJ) Timiş, Mirela Drăghicioiu, preciza că specialiştii care se deplasează la faţa locului vor stabili exact despre ce obiect este vorba.
”Agentul unei unităţi bancare a sesizat Poliţia că pe un birou din interiorul agenţiei se află un obiect suspect. Urmează ca specialiştii care se deplasează la faţa locului să stabilească exact despre ce este vorba”, afirma Mirela Drăghicioiu.