[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Noi modificări ale Legii privind regimul armelor şi muniţiilor ce vizează și armele de pază

Poliția  avertizează deținătorii de arme cu privire la modificări aduse Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor ce vizează și armele folosite de firmele de pază.

La data de 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 83 şi 83 bis a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi Anexa la hotărâre, act ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2018, se precizează într-un comunicat al IPJ Mehedinţi.

Astfel, au fost aduse unele modificări legislaţiei, dar şi unele aspecte de noutate:

Persoanele fizice sau juridice nu au voie să deţină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniţie dezvoltă o energie cinetică la gura ţevii ce depăşeşte 10000 Jouli.

Sunt interzise deţinerea, portul şi folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu ţeavă lungă, în activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, cu excepţia societăţilor specializate de pază.

Dacă aţi împrumutat arma de vânătoare unei persoane autorizate, aveţi obligaţia ca, în termen de 2 zile lucrătoare, să informaţi poliţia. În caz contrar, riscaţi o amendă între 501-1000 lei.

Depunerea permisului de vânătoare, în original şi în copie, este obligatorie, în vederea autorizării pentru procurarea armelor letale de vânătoare, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de deţinere, precum şi a carnetului de membru vânător, în original şi în copie, în cazul se solicită acordarea dreptului de port şi folosire a acestor arme.

Armele letale şi muniţiile acestora trebuie să le păstraţi, la domiciliul sau la reşedinţa menţionată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepţia celor cu destinaţia apărare şi pază, se păstrează neîncărcate cu muniţie.

Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu.

Durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor este de 80 de ore. Durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului de instructor în poligonul de tragere este de 720 de ore.

Certificatul de absolvire îşi pierde valabilitatea dacă se constată că persoanei i-a fost anulat dreptul de deţinere sau port şi folosire a armelor, cu anumite excepţii.

În situaţia în care la data expirării valabilităţii permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliţie competent documentele necesare prelungirii valabilităţii permiselor de armă.

De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce priveşte atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019