Noi măsuri de securitate pe aeroporturi pentru pasagerii care merg în SUA
Datorită unor noi reguli, pasagerii zborurilor internaționale care duc în America vor fi supuși unor verificări mai stricte.
Toate zborurile spre Statele Unite vor fi supuse unor noi scanări de securitate înainte de decolare și vor include toți pasagerii: cetățeni americani și cetățeni străini. Este posibil ca aceștia să aibă parte de interviuri de securitate cu angajații aeroporturilor, scrie independent.co.uk.
Toate companiile aeriene americane și globale trebuie să se supună noilor reguli ce vor afecta 2.100 de zboruri din întreaga lume care aterizează în Statele Unite în orice zi. Directiva este mult mai cuprinzătoare decât cea care interzicea laptopurile în cabinele avioanelor pentru anumiți operatori, care erau din zece orașe din orientul mijlociu.
Noile reguli au fost primite cu confuzie. Cinci operatori internaționali au spus că vor începe interviurile de scanare joi, dar fiecare cu propria descriere a procedurii, iar alți operatori au insistat ca operațiunile să rămână aceleași.
Noile măsuri vor afecta toate zborurile dinstre aeroporturile care reprezintă ultimul punct de plecare către Statele Unite.
Autoritățile din SUA precizează că noile măsuri vor să reducă amenințarea pe care o reprezintă explozibilii ascunși. Unii reprezentanți ai companiilor aeriene și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că verificările pot duce la întârzieri și la creșteri ale costurilor biletelor, scrie bbc.com.
Noile măsuri pot include scurte interviuri de securitate cu pasagerii la poarta de îmbarcare sau la recepție.
Comapania aeriană Cathay Pacific din Hong Kong a precizat că va suspenda serviciile de recepție și scanare a bagajului și a sfătuit călătorii să ajungă la aeroport cu 3 ore înainte de decolare.
Compania din Singapore a spus că dispozitivele electronice personale ar putea fi verificate.