Nerespectarea normelor de securitate la Rapid – Petrolul
După ce în etapa precedentă, fanii rapidişti s-au pregătit cu torţe şi petarde pentru derby-ul cu Dinamo , fapt care a atras o amendă de 40.000 de lei asupra clubului din Giuleşti, aceştia au demonstrat că nu sunt deloc sensibili faţă de situaţia financiară precară a clubului lor favorit.
În runda imediat următoare, contra Petrolului, suporterii giuleşteni au repetat coregrafia interzisă de regulament de la meciul disputat împotriva “câinilor”, dar au primit o replică pe măsură şi din sectorul de tribună rezervat oaspeţilor. Meciul a fost întrerupt timp de câteva secunde, pentru ca pompierii să poată interveni şi degaja terenul de torţele aruncate în interiorul suprafeţei de joc, scrie Yahoo News.
În funcţie de ce va nota în raport şi observatorul de joc, recidiva suporterilor rapidişti poate atrage asupra clubului o nouă amendă usturătoare, completată eventual şi de o suspendare a terenului. De asemenea, Petrolul riscă şi ea sancţiuni, din cauza manifestărilor propriilor fani, iar firma de pază de pe Giuleşti o nouă amendă din partea Jandarmeriei, pentru nerespectarea normelor de securitate.