[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă a demisionat

Ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă a anunţat prin intermediul biroului de presă al ministerului pe care-l conduce că şi-a dat demisia.

“Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate «secret de stat»”, a declarat Petre Tobă prin biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne, relatează Mediafax.

Demisia acestuia vine după ce procurorii DNA au cerut joi preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale pentru favorizarea infractorului în cazul lui Petre Tobă. Acesta fiind vizat în dosarul privind suspiciuni de corupţie la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

„Când am preluat conducerea ministerului se înregistra un deficit de peste 11.000 de angajați. Am anticipat pierderile de personal și am luat toate măsurile pentru diminuarea acestora: treceri în corpul ofițerilor din cadrul agenților/subofițerilor cu studii superioare, rechemarea în activitate a foștilor angajați, încadrare din sursă externă și suplimentarea cifrelor de școlarizare. După cum cunoașteți, în acest an, a avut loc un proces accelerat de schimbare de generații, o întinerire rapidă a aparatului de lucru, cu plusurile și minusurile specifice. Astfel, cu toate eforturile depuse, până în luna august au fost înregistrate peste 7.000 de ieșiri din sistem și au fost încadrate 4.730 de posturi, deficitul fiind în prezent de peste aproximativ 16.000 de angajați. De aceea, am inițiat o a patra etapă de ocupare a posturilor vacante, prin concurs, cu recrutarea candidaților din sursă externă”, a precizat ministrul într-un comunicat al MAI adresat colegilor din minister.

El menționează și o serie de măsuri pe care le prezintă drept realizări ale MAI în acest an, relatează Agerpres.

“Prin măsurile adoptate, acțiunile derulate în mediile cu risc infracțional, reacția rapidă la evenimente și suplimentarea dispozitivelor implicate în gestionarea evenimentelor și a adunărilor publice de amploare, în România s-a înregistrat cea mai mică valoare a infracționalității din ultimii 9 ani”, a punctat Petre Tobă.

Acesta a enumerat printre realizările MAI în 2016 buna desfășurare a alegerilor locale, creșterea nivelului de securitate la incendiu, îmbunătățirea semnificativă a dotării IGSU, creșterea eficienței acțiunilor desfășurate pentru combaterea migrației și a șederii ilegale pe teritoriul național.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019