Un caz revoltător a avut loc zilele trecute într-un magazin de bijuterii din centrul Capitalei. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere video ale susbsistemului TVCI arată foarte clar cum o minoră de aproximativ 5-6 ani, însoțită de mai mulți adulți, sustrage câteva obiecte din vitrinele aflate în magazin.
Incidentul s-a petrecut in plină zi, pe strada IC Brătianu din București, la magazinul Traser Gold. La început, în magazinul de bijuterii, intră un bărbat care cercetează cu atenție zona. Este urmat de un al doilea bărbat, care intră însoțit de trei femei și două minore. După discuții cu vânzătorul, adulții s-au răspândit în magazin, încercând să ocupe poziții cheie, astfel încât să acopere raza de acțiune a camerelor de supraveghere video și mișcările minorei de aproximativ 5-6 ani.
Aceasta din urmă testează suprafețele vitrate, pentru a vedea dacă sunt descuiate, și sustrage mai multe panoplii cu bijuterii. În timp ce fetița acționa, adulții care o însoțeau țineau de vorbă vânzătorul.
Potrivit reprezentanților magazinului, din fericire, nu au fost bijuterii, ci doar machete. Cu toate acestea, cazul este revoltător, demonstrând foarte clar cum unii copii sunt folosiți de părinții lor la săvârșirea de infracțiuni.
Din nefericire, statul român acordă prea puțină atenție acestor cazuri și lasă impresia că stă cu mâinile în sân. De mai bine de 10 ani, nu există norme legislative clare. Legislaţia existentă prevede ca minorii sub 14 ani care comit infracţiuni să fie preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) în centre de supraveghere specializată. Dar lipsa, de zece ani, a normelor legislative pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de supraveghere specializată, face imposibil acest lucru.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului face anumite referiri la centre specializate pentru minori, dar, de zece ani, Guvernul nu a adoptat setul de standarde care ar putea face posibilă apariţia acestor centre şi integrarea minorilor.
Până atunci, anchetele se vor finaliza într-un dosar plin de hârtii care nu folosesc nimănui, pentru că, deși minorii creează foarte multe probleme, unii nu răspund penal, fiind prea mici, iar alţii sunt favorizaţi de Codul Penal. Astfel, noul Cod Penal a venit cu sancţiuni mai blânde pentru infractorii care nu au împlinit 18 ani. Situația poate fi lesne observată în evidenţele Poliţiei, unde se înregistrează multe fapte cu autori minori.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…