În cadrul campaniei naționale de prevenire a furturilor din locuință și societăți comerciale ‘Protejează-ți locuința și afacerea! Trăiește în siguranță!’, care se desfășoară la nivel național, până la finele anului 2016, în parteneriat cu Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (A.R.T.S), în colaborare cu Federația Serviciilor de Securitate (F.S.S.), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a făcut publice datele unui sondaj cu privire la modul în care cetățenii își asigură locuința împotriva furturilor.
În baza datelor obținute în urma realizării Anchetei privind siguranța publică de către Institutul pentru Prevenirea Criminalității în colaborare cu Institutul Național de Statistică, în referire la măsurile pe care populația le utilizează pentru a-și proteja locuința împotriva furturilor, a fost întocmit următorul clasament:
Conform unor studii realizate de companiile de securitate, mai puțin de 5% dintre casele particulare din România sunt prevăzute cu sisteme de alarmă, aspect confirmat și de rezultatele sondajului.
Acțiunile de prevenire a furturilor din locuințe și societăți comerciale vor continua prin grija polițiștilor atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…