În cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi responsabilii pe zona de ordine publică, au fost cerute, de asemenea, controale la societăţile care deţin şi transportă valori monetare importante.
“Deţinerea şi manipularea valorilor monetare. Vă cer să intensificaţi activităţile, controalele, astfel încât să acoperim întreaga perioadă de funcţionare a acestor societăţi, care deţin şi transportă valori monetare importante. Şi vă rog să urmărim cu multă atenţie modul în care societăţile de pază îşi îndeplinesc atribuţiile”, a declarat secretarul de stat al MAI, chestor de poliţie Florea Oprea.
După implementarea Planului de acţiuni aprobat de către conducerea MAI în urmă cu două săptămâni, marţi, ministrul Radu Stroe a convocat o videoconferinţă cu prefecţii şi responsabilii pe zona de ordine publică în care s-au dispus următoarele măsuri:
– prefecturile şi inspectoratele judeţene vor asigura permanenţa la comandă pe toată perioada sărbătorilor de iarnă;
– intensificarea controalelor în pieţe şi târguri pentru protejarea populaţiei faţă de calitatea produselor comercializate;
– accent deosebit pe asigurarea fluenţei traficului rutier şi intervenţiei rapide la evenimente;
– acţiuni preventive pe linia IGSU pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor.
Printre priorităţile structurilor de ordine publică s-a menţionat asigurarea unui trafic corespunzător pe principalele rute de vacanţă, cu atât mai mult cu cât la acest moment nu sunt anunţate fenomene meteorologice de intensitate, şi intervenţia de urgenţă a IGSU la evenimentele rutiere, fiind amintit că în cele trei weekend-uri din această lună au fost deja înregistrate 30 de persoane decedate în accidente rutiere.
Ministrul Radu Stroe a cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să ia toate măsurile necesare pentru ca cetăţenii să aibă liniştea necesară petrecerii acestor sărbători de Crăciun şi Anul Nou.
Ministrul Afacerilor Interne a reluat mesajul adresat celor care intenţionează să manifeste public, că acest lucru îl pot face legal şi fără niciun fel de violenţe.
Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a insistat pe componenta preventivă pe care IGSU trebuie să o deruleze în aceste zile, în condiţiile în care riscurile cel mai frecvent întâlnite sunt incendiile sau exploziile cauzate de scurgerile necontrolate de gaze.
Totodată, prefecţilor li s-a cerut să colaboreze cu Protecţia Consumatorului, cu Direcţiile sanitar-veterinare şi cu celelalte organisme de control pentru a proteja populaţia referitor la calitatea produselor comercializate în târguri şi pieţe.
Pe linia ordinii publice, secretarul de stat al MAI, chestor de poliţie Florea Oprea, a cerut inspectorilor şefi din Poliţie, Poliţie de Frontieră şi Jandarmerie să acţioneze în sistem integrat pentru intervenţia la evenimente şi să intensifice activităţile de prindere a urmăriţilor naţional şi internaţional.
Măsuri speciale vor fi dispuse şi la intrarea în ţară, acolo unde vor exista aglomerări cauzate de fluxul de cetăţeni români care se vor întoarce în ţară pentru petrecerea sărbătorilor.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…