La 11 ani, a pacalit filtrele de securitate de pe aeroport
Un băieţel de 11 ani, fără paşaport, bilet de avion sau tichet de îmbarcare a reuşit să călătorească, singur, cu avionul din Anglia până în Italia.
Ofcialii aeroportului din Manchester şi cei ai liniei aeriene Jet2.com au declarat miercuri că investigheaza circumstanţele în care copilul a trecut de toate filtrele şi a reuşit să se îmbarce în avion.
“Acest incident este absolut neobişnuit şi suntem extreme de nerăbdători să aflăm cum de a fost posibilă o astfel de scăpare în securitatea şi siguranţa aeroportului,” a declarat secretarul de stat din ministerul Transporturilor, Justine Greening, scrie Jurnalul.ro
Îngrijorarea este crescută mai ales în condiţiile în care s-au făcut eforturi deosebite pentru asigurarea securităţii pe aeroporturile din Anglia pe tot parcursul Jocurilor Olimpice. Purtătorul de cuvânt al aeroportului a declarat BBC că: “Tehnic nu este o scăpare în securitatatea aeroportului. Baieţelul nu reprezenta o ameninţare pentru aeronavă şi astfel a ajuns să se îmbarce în avion.”
Camerele de supraveghere ale aeroportului au surprins copilul plimbându-se printre familii care se îmbarcau. Un pasager a relatat că băieţelul a povestit personalului aeronavei că voia doar să fugă de acasă şi că acesta nu înţelegea de ce lumea face atîta caz de întâmplare.