L-au legat pe paznic si au jefuit depozitul
Un depozit din localitatea argeşeană Căteasca a fost jefuit în noaptea de joi spre vineri de trei persoane încă neidentificate, care l-au legat pe paznic şi au fugit cu autoturismul acestuia, în care au încărcat aproximativ 13.000 de pachete de ţigări. Autorităţile au fost alertate vineri dimineaţă de paznicul societăţii, care a reuşit să se dezlege şi a sunat la 112.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, agent Laura Folea, bărbatul de 55 de ani a fost audiat şi a declarat că a fost imobilizat şi legat de trei persoane, care aveau feţele acoperite. Ulterior, suspecţii au sustras 26 de baxuri de ţigări din depozit şi au plecat cu autoturismul paznicului, transmite Agerpres. “În acest caz a fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. A fost stabilit un cerc de suspecţi şi se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. Poliţiştii au format filtre pe mai multe artere rutiere din judeţul Argeş pentru depistarea autoturismului furat şi a celor trei fugari.