Judecator implicat intr-un conflict cu agentii de paza
Un judecator a fost implicat într-un conflict cu angajaţii şi agenţii de pază ai unui magazin din Piteşti.
Şeful Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, care a avut recent o altercaţie cu doi poliţişti locali într-o benzinărie de pe A 1, a fost implicat, luni, într-un conflict cu angajaţii şi agenţii de pază ai unui magazin din Piteşti, care au sunat la 112, cerând intervenţia Poliţiei, transmite Mediafax.
În 14 octombrie, preşedintele Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, reclama că a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi dat cu capul de gresie de către doi agenţi de la Poliţia Aurostrăzi, într-o benzinărie de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, conflictul cel mai recent ar fi început în incinta magazinului de bricolaj din cartierul Găvana din Piteşti, unde magistratul venise să închirieze o remorcă. Ulterior, el ar fi intrat în conflict cu angajaţii magazinului, care au solicitat firmei de pază să îl evacueze pe judecător.
Agenţii de pază l-au scos pe bărbat din magazin, după mai multe schimburi de replici, iar în momentul în care a plecat din parcarea magazinului judecătorul a luat pe capota autoturismului un angajat al magazinului, care nu a fost rănit însă.
Magistratul şi-a continuat drumul, fiind căutat de poliţişti, în timp ce la faţa locului au ajuns poliţişti şi jandarmi, la solicitarea angajaţilor magazinului, care au sunat la 112.
Contactat telefonic, Alin Anton, avocatul magistratului, a declarat că judecătorul a intervenit între un conflict între angajaţii magazinului şi un client care încerca să schimbe un produs cumpărat care avea defecţiuni. Avocatul mai spune că judecătorul a fost agresat de către angajaţii magazinului.
Un agent de pază al magazinului a depus plângere
Un agent de pază al magazinului de bricolaj din Piteşti a depus o plângere pentru ameninţare, iar juristul unităţii va face o sesizare scrisă în legătură cu respectivul caz.
“Incidentul a fost sesizat printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, iar agenţii de ordine publică s-au deplasat la faţa locului. S-a înregistrat o plângere pentru ameninţare din partea unui agent de pază, deocamdată nu a fost înregistrată o plângere scrisă din partea vreunui angajat al magazinului, o reclamaţie urmând să fie formulată, marţi, de către juristul societăţii care deţine magazinul. Cazul va fi declinat pentru soluţionare la Parchet”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, citat de corespondentul MEDIAFAX.