[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Jandarmeria din Harghita a sustinut demonstratii de interventie

Zeci de jandarmi montani au participat la o demonstrație de intervenție pentru salvarea unor persoane accidentate blocate în regiunea stâncoasă a Cheilor Bicazului.

 Vineri, în Cheile Bicazului au avut loc exerciţii demonstrative ale jandarmilor din Harghita, în cadrul unui proiect care a început în urmă cu doi ani, prin programul de cooperare şi finanţare elveţiano-român intitulat “Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române“, transmite Mediafax.

La exerciţiile demonstrative au participat şi aproximativ 60 de jandarmi montani.

Conform scenariului, pe un traseu de alpinism, un turist a rămas blocat în timpul escaladei la mijlocul versantului stâng, fiind lovit la antebraţ şi nemaiputând să se deplaseze. Astfel, o echipă de salvatori a coborât în rapel până la locul unde se afla turistul, i-a imobilizat braţul rănit, i s-a aplicat guler cervical, după care a fost preluat, asigurat în coardă şi coborât pe versantul de stâncă până la DN 12C din zona Gâtul Iadului, din Cheile Bicazului, pentru a fi transportat la spital.

În cadrul exerciţiului se prevedea că pe un alt traseu montan, în apropierea masivului Piatra Altarului din Cheile Bicazului, un turist s-a accidentat la un picior. Jandarmii montani trimişi să intervină ar fi apelat, în mod normal, la un elicopter, însă condiţiile meteo şi curenţii de aer puternici din chei nu au permis intervenţia aparatului de zbor. Jandarmii au fost nevoiţi, de această dată, să caute o soluţie pentru aducerea bărbatului rănit la calea de acces. Au studiat terenul şi au decis să instaleze o tiroliană, la 80 de metri înălţime de la sol, între doi versanţi, deasupra DN 12C. Victima a fost aşezată pe o targă şi, fiind asistată în permanenţă de un jandarm montan, a fost lansată pe tiroliană până la mijlocul acesteia.

“Targa trebuie să se oprească din balans şi apoi să coboare, pentru că altfel îşi măreşte balansul pe măsură ce coboară, sub greutatea proprie”, a explicat generalul de brigadă Andrei Romanică, şeful Direcţiei Management Operaţional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Targa a fost apoi coborâtă cu un dispozitiv de lansare pe coardă până la şosea, unde rănitul a fost preluat de un alt echipaj de salvatori, care l-a transportat cu o autospecială la spitalul din Gheorgheni. Cicrulaţia pe DN 12C Gheorgheni-Bicaz a fost oprită, temporar, pentru desfăşurarea exerciţiului de salvare.

O altă intervenţie a fost simulată în cazul unui bărbat care a urcat, împreună cu cei doi fii ai săi, pe Piatra Altarului, dar s-au dezechilibrat şi au căzut. Bărbatul a suferit un accident şi cei trei nu şi-au mai putut continua traseul şi nici să revină de unde au plecat. Victimele nu au putut fi coborâte de pe versantul abrupt până la drum, dar condiţiile atmosferice s-au îmbunătăţit şi jandarmii montani au solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne, care a trimis în zonă un elicopter.

Scenariile exerciţiilor au fost adaptate după situaţii reale.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019