HomeStiriSecuritate FizicaJaful de la Ares Security – 6 ani de ancheta, fara rezultat
Jaful de la Ares Security – 6 ani de ancheta, fara rezultat

Jaful de la Ares Security – 6 ani de ancheta, fara rezultat

Jaful de la  Ares Security – 6 ani de ancheta, fara rezultatPoliţiştii covăsneni continuă investigaţiile în cazul jafului petrecut în urmă cu aproape şase ani la firma de protecţie şi pază Ares Security din Sfântu Gheorghe, de unde s-au furat 270.000 de lei.

 

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, comisarul-şef Ioan Popa, a declarat marţi, pentru Agerpres, că pentru elucidarea acestui caz şi prinderea făptaşilor au lucrat şi specialişti străini. „Urmărim în continuare cazul, nu l-am lăsat din mână”, a declarat Ioan Popa, citat de Agerpres, transmite voceatransilvaniei.ro.

În urmă cu mai bine de doi ani, poliţiştii covăsneni au apelat la ajutorul FBI pentru a-i putea identifica pe autorii jafului armat, dar expertiza tehnică nu a oferit date suplimentare. La acea vreme, Ioan Popa declara că cercetările au condus la formarea unui cerc de suspecţi, însă nu există suficiente probe pentru punerea lor sub acuzare.

Jaful a avut loc pe data de 15 octombrie 2009, în jurul orei 2,00 dimineaţa, când doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au atacat sediul firmei de protecţie şi pază Ares Security,de pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe, de unde au furat 270.000 de lei, scrie Agerpres.

Cei doi atacatori care purtau cagule au cerut dispecerului de serviciu să le deschidă uşa pretextând că sunt de la Poliţie şi se află într-un control de rutină. Imediat după ce au pătruns în incintă i-au imobilizat şi legat de mâini şi de picioare pe dispecer, precum şi pe cei doi agenţi de intervenţie, iar după ce au furat cei 39 de saci cu bani au fugit cu maşina de serviciu a firmei, parcată în faţa sediului.

Banii furaţi fuseseră ridicaţi sub escortă cu o zi înainte de la o bancă din Braşov şi urmau să fie livraţi mai multor clienţi din judeţul Covasna şi din afara acestuia. Conducerea firmei nu a exclus posibilitatea unui ‘atac la pont’, iar anchetatorii au recunoscut că ‘lovitura a fost bine gândită’.

Share With: