Jaf Petroșani: Un bărbat mascat cu o cagulă a amenințat cu cuțitul casiera unui cazino
Un bărbat care purta cagulă a jefuit, joi dimineaţa, un cazino din Petroşani, ameninţand-o pe casieră cu un cuţit. Acesta a reușit să plece cu 30.000 de lei.
În jurul orei 6, o persoană cu cagulă pe față și înarmată cu un cuțit a intrat în incinta localului, din Petroșani, și amenințând-o pe angajata cazinoului că îi taie gâtul, a furat toți bani. Proprietarii susțin că paguba s-ar ridica la suma de peste 30.000 de lei, scrie glasul-hd.ro.
„Sunt analizate probele existente și avem un cerc de suspecți. S-a întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată și se acționează în vederea prinderii individului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Femeia era singura în local la momentul producerii jafului armat.
„Se fac verificări și privind asigurarea patrimoniului propriu al societății prin sisteme de pază”, mai spune Bogdan Nițu.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Hunedoara, bărbatul a ameninţat-o pe angajata cazinoului din Petroşani cu un cuţit, pe care i l-ar fi pus în zona gâtului şi, după ce i-a luat toţi banii, acesta a fugit, relatează Mediafax.
„A fost comisă o infracţiune de tâlhărie calificată. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Petroşani şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivului autor. Vorbim despre un bărbat care a pătruns având faţa acoperită şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-a sustras angajatei o sumă de bani, provenind din încasări, după care a reuşit să plece înainte ca aceasta să activeze butonul de panică. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii societăţii care asigură paza cazinoului respectiv, dintr-o zonă centrală a municipiului Petroşani, dar, din păcate, acesta a reuşit să fugă înainte de sosirea agenţilor de pază”, a declarat, corespondentului Mediafax, Bogdan Niţu.
Anchetatorii au la dispoziţie o filmare a unei camere din interiorul cazinoului.