Jaf pe o autostradă din Franța: hoții au furat 70 de kg de aur
Patru hoți înarmați au jefuit luni o mașină care transporta aur pe o autostradă din Franța.
Poliția a spus că investighează câmpurile și orașele din sud-estul Franței în căutarea celor patru hoți care au furat luni zeci de kilograme de aur dintr-un camion blindat, scrie iol.co.za.
Hoții au operat folosind două mașini, au înconjurat camionul și l-au forțat să iasă de pe autostrada A6 care face legătura dintre Paris și Lyon, a spus un purtător de cuvânt al jandarmeriei franceze.
Apoi au luat aurul și i-au închis pe cei doi agenți de securitate care îl tansportau în camion, au dat foc uneia dintre mașininile cu care au venit după care au plecat, conform purtătorului de cuvânt al jandarmeriei, citat de theguardian.com.
Acesta a mai menționat că focul s-a extins la alte trei mașini și amenința să înconjoare camionul blindat. Polițiștii au intervenit și i-au salvat pe cei doi agenți de securitate din interiorul camionului după ce un martor a sunat la poliție. Celelalte mașini păreau să fie parcate și neocupate.
Autoritățile nu au identificat suspecții și nici nu au oferit informații cu privire la cine deținea aurul și unde îl transporta.
Conform bbc.com, hoții au furat 70 de kilograme de aur.