Opt persoane înarmate au furat aproximativ 750 de kilograme de aur şi alte metale preţioase, în valoare de peste 30 de milioane de dolari, de pe Aeroportul Internaţional São Paulo-Guarulhos din Brazilia, informează CNN, citat de Mediafax.
Hoţii au vizat un terminal al aeroportului şi se aflau în două autoturisme asemănătoare celor utilizate de Poliţia Federală braziliană, a informat agenţia de presă Agencia Brasil. Hoţii au purtat cagule, iar cel puţin unul dintre ei era înarmat cu o mitralieră.
O bandă de hoţi care purtau uniforme de poliţişti a reuşit să fure peste 700 kg de aur în valoare de 32,2 milioane de dolari pe aeroportul din Sao Paulo, relatează media locale, în urma unei lovituri ca-n filme, informează vineri DPA, conform Agerpres.
Atacatorii înarmaţi i-au forţat pe angajaţii aeroportului să încarce aur într-unul dintre autovehicule folosind un motostivuitor, imagini care şi-ar avea locul într-un film despre un jaf de la Hollywood, comentează DPA.
În timpul jafului nu s-au tras focuri de armă, acesta durând circa două minute şi jumătate, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, care au fost difuzate pe site-ul ziarului O Estado de Sao Paulo.
Bărbații înarmați au luat ostatici doi angajați ai aeroportului, conform Reuters. Unul dintre aceștia era directorul depozitului conform celor de la Agencia Brasil, care a spus că ostaticii au fost eliberați fără a fi răniți, scrie cnn.com.
Cele aproximativ 750 de kilograme de aur și alte metale urmau să fie transportate către Zurich și New York.
conform poliției federale braziliene, hoții ar fi avut acces la informații interne despre operațiunile pe aeroport.
În aprilie 2019, hoți înarmați au furat o mare cantitate de bani de pe aeroportul internațional din Tirana, Albania. Aceștia au plecat cu bani care ar fi trebuit să ajungă la Viena cu un avion al unei linii aeriene din Austria. Unul dintre hoți a fost ucis în timpul urmăririi, iar alți patru au fost arestați.
O agenție de știri locală a declarat că mașinile folosite la jaful din Brazilia au fost găsite abandonate într-un cartier aflat la aproximativ 19 kilometri de aeroport. Poliția încă îi caută pe suspecți, scrie foxnews.com.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…