O brosa din aur si o pereche de cercei au fost extrase dintr-o vitrina amenajata in cadrul expozitiei intitulate “Comorile mogulilor si maharajahilor” si erau evaluate la aproximativ 30.000 de euro, potrivit presei italiene, citata de DPA, scrie ziare.com.
In aceasta expozitie, au fost prezentate aproximativ 270 de bijuterii si obiecte provenind din India si aflate in colectia unui membru al familiei regale din Qatar.
Obiectele expuse au fost aduse pentru prima data in Italia. Este vorba de o prestigiosa si celebra expozitie dedicata pietrelor si bijuteriilor indiene din sec al XVI-lea pana in secolul al XX-lea.
Colecția aparține șeicului Al Thani, ce este membru al familiei regale din Qatar, scrie wwd.com.
Jaful a avut loc în ultima zi a expoziției care începuse în septembrie 2017. Conform presei italiene, cei doi hoți au furat broșa și cerceii forțând vitrina de sticlă în care erau expuse bijuteriile. Cei doi s-au amestecat în mulțimea de vizitatori și au avut la dispoziție aproximativ un minut pentru a ieși înainte să se declanșeze alarma. Spațiul destinat expoziției a fost apoi închis pentru investigații amănunțite, dar hoții fugiseră deja.
Autoritățile italiene au început investigațiile, analizând imaginile surprinse de camerele de securitate. Unul dintre hoți și-a pus bijuteriile în buzunar, în timp ce celălalt a stat de pază.
În ajutorul polițiștilor din Veneția au venit experții din Roma, scrie publika.md.
„Poliția locală în colaborare cu colegii de la Roma a lansat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele furtului. Bijuteriile au fost furate din standul de sticlă. Alarma s-a declanşat, dar hoții au reușit să scape, amestecându-se în mulțime“, a spus comisarul poliţiei din Veneţia, Marco Odorisio.
Bijuteriile furate erau din aur, platină și diamante. Chiar dacă nu erau cele mai valoroase piese ale colecției, valoarea lor este estimată la milioane de euro, conform independent.co.uk.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…