Un tânăr în vârstă de 24 de ani a jefuit, joi, 5 iulie, în jurul orei 2.00, o sală de jocuri din Cluj-Napoca. Bărbatul a fugit cu 12.000 de lei, dar a fost reținu la scurt timp de poliţişti. Poliţiştii au primit un apel la 112 prin care au fost anunţaţi că o persoană, care avea faţa acoperită, a pătruns în incinta localului public, şi, prin ameninţarea angajatului societăţii cu un corp ascuţit, a reuşit să sustragă peste 10.000 de lei din seif, după care a fugit, scrie adevarul.ro.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei tâlhării într-o sală de jocuri din cartierul Gheorgheni. Prin apel 112 se anunţa faptul că o persoană, care avea faţa acoperită, a pătruns în incinta localului public şi, prin ameninţarea angajatului societăţii cu un corp ascuţit, a reuşit să sustragă peste 10.000 de lei din seif, după care a fugit. Poliţiştii au demarat de îndată verificări şi, în scurt timp de la sesizare, au reuşit să identifice un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Dej, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost depistat pe raza cartierului Mărăşti, din Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj, citat de Mediafax.
Pe parcursul cercetărilor, tânărul a recunoscut fapta şi a restituit banii sustraşi, respectiv 12.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au stabilit că între tânărul depistat şi angajatul societăţii exista o înţelegere prestabilită pentru a sustrage banii rezultaţi din încasări.
„În urma probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 24 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, angajatul societății, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din județul Sălaj, este cercetat de către polițiști”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj, citează Ziua de Cluj.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…