Două persoane au dat spargerea la casieria Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din cluj-Napoca, scrie Ziua de Cluj.
„Joi dimineață am fost sesizati cu privire la comiterea unui furt din casieria unei universitati de pe strada Motilor, Cluj-Napoca. Conform primelor verificari, doua persoane au patruns prin efractie in cladire pe timpul noptii si au sustras bani.
În acest moment, politistii efectueaza cercetarea la fata locului pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care s-a produs furtul, identificarea autorilor si tragerea acestora la raspundere penala”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Odată cu venirea studenților, toate universitățile au încasat și banii de înscrieri și taxe care, în mod normal, se plătesc la casieriile rectoratelor, scrie stirileprotv.ro.
În noaptea de miercuri spre joi, la Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară, câțiva hoți au intrat în campusul universitar și au forțat o fereastră, apoi au intrat într-o încăpere unde se afla casieria.
Au plecat cu toți banii, iar angajații au observat abia de dimineață că lipsesc sume importante de bani, așa că au anunțat poliția.
„Referitor la prejudiciul cauzat, inițial a fost reclamată sustragerea sumei de circa 30.000 de lei. Pe parcurs s-a revenit asupra prejudiciului, constatându-se ca acesta se ridică la suma de peste 90.000 de lei.”, au transmis oficialii IPJ Cluj, scrie monitorulcj.ro.
Hoții au furat 30.000 de lei și bonuri valorice în valoare de 35 de mii de lei. ”Hoții au intrat pe geam și au furat 30.000 de lei și bonuri valorice, ajungându-se la un prejudiciu de 60.000 – 60.500 de lei”, au precizat, în exclusivitate pentru Știri de Cluj, surse din cadrul anchetei, informează stiridecluj.ro.
Anchetatorii au stabilit, în final, după audierea celor de la casierie, că hoții au furat în total 90.000 de lei, bani și bonuri valorice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…