Mai mulți hoți au folosit două excavatoare, miercuri, 2 ianuarie, pentru a deschide, ca pa o cutie de conserve, o mașină care transporta valori pe o autostradă din sudul Italiei și au plecat cu peste 2 milioane de euro (2,3 milioane de euro), raportează poliția, conform reuters.com.
Duba firmei de securitate părăsise orașul Bari și ducea pensiile ce urmau să fie distribuite în oficiile poștale din orășelul Matera când a fost blocată pe autostradă de două camioane. Două excavatoare au spart vehiculul folosind brațele mecanice pentru a accesa banii. Hoții au incendiat cele două camioane și au fugit cu banii. Cei trei agenți de securitate care transportau banii nu au fost răniți.
Furtul a avut loc în plină zi pe mijlocul autostrăzii. Conform Telegraph, cele două camioane erau deja în flăcări când mașina care transporta banii a ajuns la fața locului, relatează equipmentworld.com.
Grupul de hoți ar fi fost alcătuit din patru-cinci persoane mascate și înarmate cu puști-mitralieră.
Traficul pe autostradă a fost blocat timp de câteva ore. În acest timp polițiștii au investigat jaful și au îndepărtat vehiculele incendiate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…