Jaf armat la o bancă din Bistrița
Un jaf armat a avut loc marți dimineața la o bancă din municipiul Bistrița. Un bărbat înarmat a jefuit banca în câteva secunde.
Atacul a avut loc la o filială a Raiffeisen Bank situată pe strada Năsăudului, colț cu Calea Moldovei, scrie bistriteanul.ro.
Atacul ar fi durat doar câteva zeci de secunde. Pe momentul jafului, bărbatul i-ar fi ținut și ostatici pe angajații băncii. Suma pe care ar fi luat-o, se pare că, era una importantă.
Nu este exclus ca bărbatul să fi primit un pont, acționând tocmai când banca se aproviziona cu bani.
„Poliţia a fost sesizată, în jurul orei 10.27, despre faptul că un bărbat a pătruns în sediul unei unităţi bancare din municipiul Bistriţa, unde prin ameninţare cu o armă, a cerut banii din seif. Din primele date, acesta a sustras o sumă de bani, urmând ca reprezentanţii unităţii bancare să ne comunice prejudiciul. Facem precizarea că nu a fost rănită nicio persoană. În cauză au fost declanşate cercetări în vederea identificării principalului suspect, recuperarea prejudiciului, precum şi tragerea la răspundere penală a celui vinovat”, a declarat agent de poliţie Alexandra Vereşezan, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, citat de gazetadebistrita.ro.
Bărbatul ar fi intrat în bancă şi s-ar fi aşezat la coadă, în spatele unei femei, care venise să-şi plătească rata. La scurt timp după, bărbatul a ridicat un pistol şi a spus: „Nu mişcaţi, este un jaf!”. Femeia care se afla în faţa sa la coadă a reuşit să fugă din bancă. A mers la o tonetă de ziare din apropiere, iar vânzătoarea de acolo a chemat poliţia. „A venit femeia şi mi-a spus că este un jaf la bancă. Iniţial am crezut că este o glumă, un jaf armat la o bancă aşa mică…”, a declarat vânzătoarea de la toneta de ziare, scrie adevarul.ro.