IPJ Argeș: Activități de verificare a pazei obiectivelor
Polițiștii IPJ Argeș au acționat pentru verificarea respectării prevederilor Legii 333/2003 şi H.G. 301/2012, privind paza obiectivelor și a normelor de aplicare a Legii 333/2003.
Poliţiştii compartimentelor specializate din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti au acţionat în activităţi curente în zona de competenţă, pentru verificarea modului de organizare a pazei şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, conform prevederilor Legii 333/2003 şi H.G. 301/2012, se precizează într-un buletin de presă, din data de 17 mai 2019, al IPJ Argeș.
Aceştia au verificat 16 de obiective situate pe raza de competenţă, la 5 dintre acestea constatându-se deficienţe privind întocmirea analizei de risc la securitatea fizică, implementarea cerinţelor stabilite în analiza de risc sau asigurarea conformităţii sistemelor de securitate. La obiectivele unde au fost constatate deficienţe au fost stabilite termene de remedierea acestora. Totodată, la unităţile asigurate cu pază umană permanentă sau cu monitorizare la societăţi de intervenţie, au fost verificate modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu şi de către cei care au intervenit după acţionarea butonului de panică, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli.
La toate unităţile s-a procedat la instruirea operatorilor de valori monetare cu privire la manipularea, depozitarea şi transportul acestora, precum şi respectarea normelor de lucru interne.
De asemenea, miercuri, 15 mai 2019, între orele 06.00-14.00, poliţişti din cadrul I.P.J. Giurgiu – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Bolintin Vale, Secţiei nr. 6 de Poliţie Rurală Mihăileşti, Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Băneasa, Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Roata de Jos şi reprezentanţi din cadrul Gărzii Forestiere Bucureşti au executat o acţiune pe raza judeţului Giurgiu, având drept scop controlul circulaţiei materialului lemnos pe drumurile publice, precum şi verificarea agenţilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea materialul lemnos, conform unui comunicat al IPJ Giurgiu, citat de securityportal.ro.