Bărbatul de 32 de ani a sesizat Poliția cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui bloc, ar fi fost deposedat, prin violență, de o borsetă în care avea o sumă de bani și un aparat de taxat electronic, potrivit unui comunicat al Poliției, scrie stirileprotv.ro.
Bărbatul a povestit că, în jurul orei 17.40, s-ar fi aflat pe strada cu pricina, încercând să sune un client, când a fost lovit din spate de doi tineri necunoscuți care l-ar fi trântit la pământ și i-ar fi smuls borseta în care avea suma de aproximativ 7.000 de lei și un sistem de plată compus dintr-o stație PDA și un chitanțier electronic.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, dar în urma verificărilor și investigațiilor făcute, polițiștii au constatat că presupusa victimă ar fi înscenat tâlhăria, însușindu-și suma de 9.500 de lei, precum și aparatura electronică aparținând firmei la care era angajat.
Incidentul s-a produs luni seară, atunci când bărbatul, din oraşul Galaţi, a sesizat Secţia 4 Poliţie, prin apelul de urgenţă 112. Poliţiştii au audiat victima şi au deschis un dosar penal pentru tâlhărie. În timpul anchetei, poliţiştii au aflat că bărbatul care reclama jaful minte, acuzaţia fiind probată cu ajutorul unei camere care a surprins momentul presupusului atac, conform Mediafax.ro.
Cu ajutorul filmării, poliţiştii au stabili că bărbatul a avut un complice, un tânăr de 17 ani. Acesta fost prins la scurt timp, iar prejudiciul în valoare totală de 18.000 lei a fost recuperat.
Cei doi sunt cercetaţi pentru delapidare, respectiv complicitate la delapidare.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…