HomeStiriSecuritate FizicaIniţiativă APCS pentru siguranţa copiilor în şcoli
paza in scoli

Iniţiativă APCS pentru siguranţa copiilor în şcoli

paza in scoliAsociaţia Profesională a Companiilor de Securitate (APCS) a lansat saptamana aceasta o campanie prin care îşi propune să contribuie la creşterea siguranţei copiilor în şcoli.“Sunt sigur la şcoală” a debutat cu o dezbatere deschisă în cadrul căreia s-au propus mai multe posibile soluţii pentru prevenirea violenţei în şcoli şi pentru o mai bună asigurare a securităţii copiilor în unităţile de învăţământ. Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai primăriilor de sector – 1, 3 şi 4; domnul subcomisar Gheorghe Popa, Inspectoratul General al Poliţiei Române – D.O.P. Proximitate; reprezentanţi ai asociaţiilor din industria de securitate privată: FSS (Federaţia Serviciilor de Securitate), PSS (Patronatul Serviciilor de Securitate), ARTS (Asociaţia Româna pentru Tehnica de Securitate), ARSS (Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate); reprezentanţi ai companiilor de securitate (G4S, Rosegur, Securitas Services, All Stars Security, Tiger Protector Company, Civitas PSG, Scorseze International); reprezentanţi ai presei.

 

 

Cei trei piloni pe care s-au purtat discuţiile sunt: securitatea în clasă, în spaţiul din interiorul şcolii, precum şi din vecinătatea acesteia pe traseele de sosire/plecare a copiilor.

 

Nu există o soluţie unică. Problemele sunt complexe şi necesită o abordare multidisciplinară cu implicarea şi responsabilizarea tuturor entităţilor de stat, locale şi private.

 

Printre potenţialele soluţii şi măsurile imediate care pot fi luate s-au discutat următoarele:

 

  • Sisteme de supraveghere gratuite. Costurile minime pentru a asigura corespunzător o şcoală din punct de vedere al supravegherii printr-un sistem electronic de securitate se ridică la suma de 3000 Ron. Împreună cu Asociaţia Română pentru Tehnică şi Securitate s-a hotârât să se analizeze posibilitatea ca cele 1750 de societăţi de alarmare din România să doneze echipamente de supraveghere şcolilor care nu sunt dotate corespunzător. Dacă fiecare companie de profil ar dona un echipament, 1750 de şcoli ar fi mai sigure pentru copii.

 

ARTS s-a angajat să consulte companiile de profil şi să indice numărul de echipamente care pot fi donate şi numărul de şcoli beneficiare. APCS urmeaxa sa solicite MAI consultarea tuturor primariilor din tara in vederea stabilirii numarului de scoli ce au nevoie de supraveghere electonica.

 

O altă propunere a venit din partea reprezentantului IGPR, domnul Gheorghe Popa: iniţierea unui proiect prin care să asigurăm sisteme de supraveghere în toate şcolile cu ajutorul fondurilor UE. Pentru aceasta, vom căuta un iniţiator, care să poată suporta financiar procentul de 2% din valoarea totală a proiectului.

 

  • Servicii de pază gratuite în limita puterii financiare a companilor de securitate. Astfel, dacă fiecare dintre cele 1253 de companii de pază înregistrate în România ar asigura gratuit măcar o şcoala, am avea tot atâtea instituţii de învăţământ mai sigure. Costurile minime pentru un agent de pază, fără niciun profit din partea companiei, sunt în jur de 7 Ron/oră/agent. Calculat la un număr aproximativ de 300 ore pe lună, costul asigurării cu un agent de pază pentru o şcoală este de 2100 Ron.

 

Ca măsură imediată, companiile membre APCS vor asigura gratuit paza în cel puţin o şcoală. Urmează ca IGPR să indice cele mai vulnerabile instituţii, astfel încât resursele umane şi financiare să fie folosite cât mai eficient posibil.

 

S-a discutat, de asemenea, despre posibilitatea de a se oferi facilităţi fiscale strict pentru serviciile de securitate în unităţile de învăţământ.

 

  • Lipsa unei culturi de securitate este o altă problemă care a fost dezbătută. Selecţia şi formarea personalului care asigură siguranţa copiilor în şcoli este esenţială. Pentru aceasta, APCS, împreună cu celelalte asociaţii din domeniu, vor urmări ca selecţia personalului pentru asigurarea securităţii în şcoli să se facă pe baza unor criterii minime. Agenţii de securitate trebuie să fie specializaţi pe asigurarea pazei în şcoli, trebuie să fie testaţi psihologic, să aibă aptitudini native, comportamentale şi morale adecvate acestui serviciu specific.

 

În ceea ce priveşte formarea agenţilor de pază, Inspectoratul General al Poliţiei şi-a exprimat acordul de a se implica în procesul de training, împreună cu asociaţiile de securitate privată.

 

  • Companiile de securitate sunt o resursă care poate fi folosită. De aceea, s-a discutat ca, împreună cu IGPR, să se pună la punct un sistem de comunicare direct între poliţiştii de proximitate şi agenţii de pază. Astfel, traseul greoi agent de pază- dispecerat companie de securitate- poliţie este eficientizat.

 

  • Regândirea modului de executare a serviciilor de pază. Agenţii care lucrează în posturi fixe, în vecinătatea şcolilor pot avea în fişa postului identificarea, prevenirea sau notificarea poliţiei la apariţia oricărei surse de conflict. Unităţile mobile pot, de asemenea, să aibă în fişa postului notificarea poliţiei în situaţia identificării unor situaţii conflictuale pe traseele de venire/plecare a elevilor.

 

În altă ordine de idei, IGPR poate informa companiile de securitate cu privire la mediile cu risc crescut criminogen din ţară, precum şi unităţile şcolare aflate pe lista de priorităţi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii. Având o formare profesională, proceduri de lucru bine stabilite şi un canal de comunicare direct cu poliţia, agenţii de pază pot contribui la efortul comun de a asigura securitatea în şcoli.

 

  • Responsabilizarea elevilor. Generatori şi victime ale conflictelor, copiii trebuie cooptaţi în acest demers. Astfel, ei pot face echipă cu agenţii de pază pentru supravegherea monitoarelor.

 

Miercuri, 15 decembrie, participanţii la eveniment vor veni şi cu alte propuneri care vor fi discutate la următoarea dezbatere ce va avea loc pe 10 ianuarie. Locaţia întâlnirilor lunare ce vor avea ca temă de discuţie securitatea în şcoli este Colegiul Naţional Matei Basarab, care este şi sediul Centrului de Informare şi Prevenire a Criminalităţii.

 

Share With: