La nivel european, industria este estimată la o valoare de 35 miliarde euro, creșterea anuanlă medie fiind de 13,3%, conform studiului CoESS Date și Cifre, businesscover.ro. România a fost recent invitată să facă parte din Programul Internațional pentru Recunoașterea Excelenței în Securitatea Privată, ocazie cu care au fost făcute publice și mai multe cifre despre această industrie. Astfel, am aflată și că numărul total al companiilor active în șara noastră este de 1.282, cu 107.000 de agenti, dintre care 96.500 cu licență. Tipul de contract de muncă cel mai folosit (în 90% dintre cazuri) este cel individual, cu normă întreagă și pe perioadă nedeterminată.
De asemenea, una dintre cele mai stringente presiuni asupra industriei vine din evaluarea orientată numai către preț a serviciului, deși penalitățile și dezdăunările sunt nelimitate.
„Protejarea siguranței companiilor – de la persoane, bunuri materiale, procese industriale și până la date și secrete comerciale, presupune echipamente, tehnologie, oameni pregătiți să răspundă acestor riscuri. Este necesar un echilibru între calitate și preț, altfel siguranța devine doar o bifă administrativă”, spune Gabriel Badea, președintele Federației Serviciilor de Securitate.
Aproximativ 85% dintre serviciile de securitate la nivel european sunt asigurate de firme private, iar orientarea exclusivă către preț este o tendință favorizată de dificultățile din mediul economic.
O altă temă importantă a industriei de securitate este reglementarea și limitarea răspunderii civile contractuale a furnizorilor din domeniul industriei de securitate privată. CoESS a solicitat Comisiei Europene să reglementeze printr-o directivă europeană angajarea răspunderii civile contractuale în sectorul securității private și astfel să se limiteze nivelul până la care poate fi angajată această răspundere, cel puțin în cazul unor evenimente majore și impredictibile.
În cadrul Adunării Generale a CoESS au fost reprezentate organizații profesionale și patronale din 24 de țări Europene și Turcia. România este reprezentată la CoESS prin Asociația Română a Industriei de Securitate (ARIS).
Ultimele ediții ale studiilor CoESS prezintă date ce conturează industria la nivel european (în 34 de state – 28 de membre ale UE și șase alte state non-membre: Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Norvegia, Serbia, Elveția și Turcia). Salariul mediu net lunar variază între 600 de euro în Slovenia, 400 de euro în Croatia și un minim de 180 de euro în Serbia. În România și Bulgaria nivelul este același, 250 de euro, iar în Macedonia este de 283 de euro.
Prețul unei ore de muncă în paza securizată variază între maximum 6,50 euro și minimum 1,70 euro, iar prețul mediu este de trei euro pe oră. Numarul total de agenți de securitate privați era de peste două milioane, cu vârsta medie de 35 de ani, care activează în aproximativ 52.000 de companii. Aproximativ 17% dintre agenti sunt femei. Numărul mediu anual de ore de pază operațională este de peste 76 de milioane.
După tipul de contracte din industrie, 73% dintre acestea au fost încheiate pentru clienti privați, 25% fiind contracte publice.
Evaluarea cu privire la strictețea legislației securității private, pentru fiecare țară, plasează România în rândul țărilor cu un nivel strict, alături de state precum Italia, Finlanda, Norvegia sau Polonia.
În România, raportul de forțe de securitate relativ la numărul populației este de un agent la 229 de cetățeni, comparativ cu cel al forțelor de ordine (poliție) care este de unul la 1050. În Germania acest raport este de un agent la fiecare 484 de cetățeni, cu un ofițer de poliție la fiecare 326 de cetățeni.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…