HomeStiriSecuritate FizicaIncidente de securitate la meciul dintre U Cluj şi Steaua VIDEO
incident meci

Incidente de securitate la meciul dintre U Cluj şi Steaua VIDEO

incident meciIncidente de securitate la meciul dintre U Cluj şi Steaua. Partida a fost întreruptă în minutul 19 pentru aproximativ trei minute, după ce un spectator a pătruns pe teren, iar fanii au aruncat cu zeci de torţe pe pista de atletism. Spectatorul a intrat pe teren în minutul 19 şi s-a îndreptat spre Tătăruşanu, însă a fost oprit de agenţii de securitate şi scos în afara spaţiului de joc.

 

Fanii din tribune au început să arunce cu petarde şi torţe încă din minutul 10, iar forţele de ordine au apelat la gaze lacrimogene pentru a-i linişti. Portarul Stelei, Ciprian Tătăruşanu, a acuzat usturimi la ochi din cauza gazelor lacrimogene. După ce s-a consultat cu observatorul partidei, Alexandru Boc, centralul Sebastian Colţescu a decis reluarea partidei, transmite Mediafax.

Asociaţia “Şepcile Roşii 1919”, care reprezintă interesele fanilor Universităţii Cluj, a formulat, marţi, un protest la adresa Jandarmeriei Române, prin care reclamă folosirea gazelor lacrimogene de către jandarmi, în timpul meciului cu Steaua Bucureşti, din seara precedentă.

Suporterii Universităţii sunt deranjaţi de intervenţia în forţă a jandarmilor, din prima repriză a partidei cu Steaua Bucureşti, de luni seară (scor 0-1), forţele de ordine ajungând să folosească spray lacrimogen după aprinderea unor fumigene pe Cluj Arena.

La finalul partidei, purtătorul de cuvând al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Anda Pop, a infirmat folosirea gazelor lacrimogene, însă fotografiile şi înregistrările filmate o contrazic, susţin fanii “şepcilor-roşii”.

“Asociaţia Şepcile Roşii 1919 îşi exprimă indignarea faţă de reacţia violentă, nejustificată şi ilegală avută de reprezentanţii Jandarmeriei Române la meciul dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti. Pe lângă încălcarea flagrantă a legilor în vigoare (Legea nr. 4 din 2008), reprezentanţii Jandarmeriei au dat încă o dată dovadă de disponibilitate la provocări ce puteau duce la escaladarea violenţei. Un astfel de comportament este intolerabil şi de condamnat şi nu poate avea ca şi consecinţe decât scăderea încrederii în această instituţie”, se arată în comunicatul de marţi.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a remis un comunicat, marţi, în care recunoaşte că în timpul evenimentelor de la meciul dintre “U” Cluj şi Steaua a folosit spray lacrimogen împotriva unor suporteri violenţi, deşi iniţial purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Pop, negase acest lucru.

“În timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele FC Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti de pe stadionul Cluj Arena, din data de 25 februarie, a fost identificată, în zona destinată suporterilor echipei gazdă, o persoană ce distribuia materiale pirotehnice. În momentul în care jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au intervenit în zona respectivă pentru extragerea acelei persoane, suporterii au devenit violenţi şi au atacat forţele de ordine, jandarmii fiind nevoiţi să folosească mijloacele specifice aflate în dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen. Menţionăm faptul că în zona în care au avut loc altercaţiile nu se aflau copii”, se arată în comunicatul instituţiei.

 

Share With: