Filiala unei bănci din oraşul Sângerei a fost ţinta unor hoţi, miercuri dimineața. În jurul orei 04:00, indivizii au forţat uşa de la intrare şi au pătruns în interior. La scurt timp s-a declanşat alarma, aşa că hoţii au fugit în grabă, înainte de venirea poliţiştilor, scrie publika.md.
Poliţia a reacţionat prompt şi a trimis un echipaj imediat după ce s-a activat sistemul de avertizare.
“Imediat, la faţa locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul IP Sîngerei care a stabilit că persoane necunoscute, cu măşti pe faţă au spart uşa de la intrare, apoi au pătruns în interiorul filialei, au deteriorat mobilierul şi sticlele de la ghişee“, a menţionat Lilia Harea, ofiţerul de presă al IP Sângerei.
Conducerea băncii susţine că hoţii nu au sustras bunuri sau bani. Angajaţilor nu le-a venit să creadă că sucursala a fost ţinta infractorilor.
Potrivit oamenilor legii, făptaşii ar fi pătruns în interiorul băncii la ora 4:15. A fost deschis un dosar penal, conform canal3.md.
“Am închis la ora 16, ca de obicei, am dat la pază şi am închis şi am sunat la Bălţi şi totul a fost corect, s-a închis tot normal şi deja dimineaţă m-a sunat şefa şi a spus că a fost intrare, adică a intrat cineva în bancă. Am venit şi era totul stricat pe jos şi au venit experţii şi nu ne-au dat voie să intrăm aici“, a comunicat angajata băncii, Lilia Luchianenco.
„Cred că nişte hoţi, nişte răi, asta este vandalism, un om de treabă nu poate să fie să facă lucrurile acestea, numai oamenii ceea care îs lipsiţi de judecată, mai bine zis“, spune unul dintre clienți.
În luna ianuarie, un cetățean moldovean, aflat în stare de ebrietate, a spart cu toporul vitrinele unei filiale a unei bănci din Republica Moldova, conform securityportal.ro.
Unii trecători au filmat incidentul, alţii făceau glume pe seama bărbatului sau îl somau să se oprească. La scurt timp, la fața locului a venit un echipaj de poliție.
Bărbatul le-a spus polițiștilor la audieri că nu-şi aminteşte nimic din cele întâmplate. El a fost reţinut pentru 72 de ore şi risca până la trei ani de puşcărie sau o amendă de până la 75 de mii de lei pentru huliganism.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…