Inca 39 de sanctiuni la Legea privind paza obiectivelor
Poliţiştii au dat încă 39 de sancţiuni la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Peste 360 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii au aplicat 10.336 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.295.544 de lei.
În perioada 9–11 mai, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au efectuat 1.235 de controale, 375 de filtre, 5 5 percheziţii şi 9 razii.
În cele patru zile, au fost constatate 366 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 256 în flagrant. Poliţiştii au prins 273 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 13 au fost reţinute şi 6 arestate. Poliţiştii au depistat 3 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 10 de arme (8 letale şi 2 neletale).
De asemenea, au fost aplicate 10.336 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.295.544 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 271.313 lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.154 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 209 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 39 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8.555, dintre care 3.727 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 452 de permise de conducere şi au retras 189 de certificate de înmatriculare.