Imbulzeala si jandarmi, la inmatriculari auto VIDEO
Peste 300 de persoane s-au înghesuit, joi, la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Argeş pentru a-şi înscrie maşinile fabricate înainte de anul 2007, iar la sediul instituţiei au fost mobilizaţi jandarmi, pentru a se asigura paza.
Potrivit şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, comisar-şef Emil Angheloiu, programul de lucru va fi prelungit joi până când toţi cei aflaţi la coadă vor reuşi să ajungă la ghişee, iar jandarmii vor forma în permanenţă un cordon astfel încât să nu se producă busculadă.
“Ieri (miercuri – n.r.) am avut un număr record de înmatriculări, şi anume 800, în condiţiile în care într-o zi obişnuită sunt 200. Avem şase ghişee şi încercăm să facem faţă situaţiei, în condiţiile în care şi noi avem probleme cu personalul. Am decis azi să chemăm jandarmii, care vor rămâne aici pe tot parcursul programului de lucru, care va fi prelungit peste ora 17.00, cea de închidere normală, până când toţi cei aflaţi la coadă vor ajunge la ghişee”, a declarat, joi, pentru gandul.info, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, comisar şef Emil Angheloiu.
Zăpăceala de la înmatriculări a început în urmă cu aproape 10 zile, însă cu fiecare zi care trece este şi mai rău. Ieri, aparatul de programări nu a mai funcţionat, geamul de la uşa de la intrarea în instituţie a fost spart, iar în sală oamenii au huiduit şi s-au îmbrâncit. Dimineaţă, în jurul orei 10, sala era arhiplină, nu mai aveai loc să arunci un ac.
„În primele ore ale dimineţii am avut în jur de 350-400 de oameni care au solicitat înmatricularea autoturismelor, un număr neaşteptat de mare faţă de anul trecut. De obicei la sfârşitul anului afluenţa este mai ridicată, însă niciodată ca acum. Totul din cauza zvonurilor de majorare a taxei de primă înmatriculare”, a spus comisarul şef Emil Angheloiu, citat de ziarobiectiv.ro.
Angajaţii de la Înmatriculări fac tot posibilul să-i mulţumească pe oameni, însă volumul de muncă este mult prea mare. În niciuna dintre cele zece zile de când a început nebunia nu s-au înmatriculat mai puţin de 300 de autoturisme. Chiar dacă a fost suplimentat, numărul angajaţilor care se ocupă de înmatriculări tot nu este suficient. Se lucrează la foc continuu. Înainte erau doar două ghişee, acum sunt patru.
Potrivit noii legi, taxa de mediu scade cu până la 25%, dar este obligatorie şi pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, chiar dacă acestea au fost cumpărate de noi, din România. În unele cazuri, valoarea taxei ar putea depăşi valoarea maşinii, astfel pentru o Dacia 1310, care costă până într-o mie de euro, taxa ajunge la câteva mii de euro.