Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară, permanent, activități orientate spre siguranță cetățeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile acestora, se precizează într-un comunicat remis Agerpres.
În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în zilele de 11 și 12 noiembrie 2016, inspectoratele județene pentru situații de urgență și cel al București — Ilfov au derulat, în baza dispoziției Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, o serie de acțiuni inopinate de verificare la obiective cu afluență de persoane din categoria cluburi și discoteci.
La aceste activități în teren, derulate cu precădere, pe timpul nopții, după ora 23.00, au fost angrenați, alături de pompieri (inspectori de prevenire și personal din subunitățile de intervenție) și reprezentanți ai inspectoratelor de poliție și de jandarmi.
Astfel, în cele două zile s-au executat 448 controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci, unde au fost constatate 1.333 deficiențe, dintre care 152 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 807 sancțiuni contravenționale (402 avertismente și 405 amenzi), în cuantum de peste 788.000 lei.
Cele mai multe controale pe linia apărării împotriva incendiilor au fost înregistrate în județele Bacău (22 obiective), Cluj și Călărași (19 obiective/zonă de competență), Mureș (18 obiective), Argeș (17 obiective), Brașov și Mehedinți (16 obiective/zonă de competență).
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a executat, în perioada de referință, 52 de controale, iar pentru 9 dintre operatorii economici, documentele de control sunt în curs de finalizare, din cauza lipsei administratorilor acestora sau a indisponibilității tuturor documentelor necesare, acestea urmând a fi încheiate în regim de urgență. Pe timpul verificărilor în teren, personalul specializat a constatat 198 deficiențe (11 dintre acestea înlăturate pe timpul controalelor), pentru care au aplicat 49 de amenzi, în cuantum de 77.000 lei.
Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni/improvizații, neobținerea autorizației de securitate la incendiu, nefuncționarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate și evidențelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situațiilor de urgență, neafișarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenției la locul de muncă, precum și neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenție la incendiu.
Totodată, cu prilejul controalelor executate au fost depistate două încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, situații care au generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor la două cluburi din municipiul Brașov. În ambele situații, inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depășit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referință, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcționării acestora.
De asemenea, în municipiul Reșița, specialiștii ISU Caraș — Severin au identificat un obiectiv care funcționa deși, în cazul său a fost aplicată, anterior, sancțiunea complementară de oprire a funcționării pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu. În această situație, s-a întocmit un proces — verbal de constatare a infracțiunii, fiind sesizate organele abilitate.
Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 365 acțiuni de recunoaștere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.
Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-și petreacă timpul liber în astfel de locații, IGSU recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective, următoarele:
— respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația in vigoare, pentru aceste categorii de construcții;
— solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate de incendiu;
— preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.
Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul și pentru cetățean, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…