Răspunzând unei solicitări din partea Securityportal.ro, Inspectoratul General al Poliţiei Române afirmă: „vă comunicăm că au fost unele articole de presă care au mediatizat şi evidenţiat doar aspectele împovărătoare, respectiv cele legate de costurile generate de efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică, fără a realiza o informare corectă a publicului cu toate considerentele pozitive sau negative, însă nu pot fi catalogate ca şi presiuni care să determine o poziţie la aplicarea legislaţiei.”
De asemeneea, IGPR precizează că „nu există nicio decizie privind renunţarea la sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea 333/2003 şi HG 30172012, această măsură putând fi operaţionalizată doar printr-o modificare legislativă”. Reprezenanţii Poliţiei Române ţin să reamintească faptul că „termenul de efectuare a analizelor de risc la securitatea fizică a fost prorogat până la data de 16.06.2014, astfel că nu sunt sub incidenţa contravenţională”.
“Comunicarea informaţiilor care privesc controale, nereguli şi încălcările prevederilor legale face parte din segmentul preventiv al activităţilor poliţiei şi este dreptul de informare al cetăţenilor, astfel că nu poate exista o decizie care să elimine aceste practici”, se mai afirmă în răspunsul IGPR.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…