În noaptea de 12 martie spre 13 martie 2019, în intervalul orar 23.30 – 03.30, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei la societățile comerciale, de pe raza de competență, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Iași.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 3 instuiri ale administratorilor de societăți comerciale, au fost controlați 47 de agenți de pază și au fost verificate 37 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în cuantum de 12.100 de lei, fiind sancționați patru agenți de pază, trei societăți comerciale și trei societăți de pază.
Totodată, la data de 12 martie 2019, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei la societățile comerciale, de pe raza de competență.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 4 instuiri ale agenților de pază, au fost controlați 14 agenți de pază și au fost verificate 11 societăți comerciale.
Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în cuantum de 2.000 de lei, fiind sancționați patru agenți de pază și administratorul unei societăți comerciale.
Spre exemplu, un bărbat, de 59 de ani, agent de pază, a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, întrucât a fost găsit efectuând serviciul de pază la un obiectiv, din municipiul Iași, fără ecuson, fără a avea mijloacele de autoapărare și ținuta completă cu care a fost echipat.
La data de 13 martie 2019, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei la societățile comerciale, de pe raza de competență, conform unui alt bultin de presă al IPJ Iași.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 5 instuiri ale agenților de pază, au fost controlați 14 agenți de pază și au fost verificate 12 societăți comerciale.
Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în cuantum de 10.000 de lei, fiind sancționați trei agenți de pază și administratorul unei societăți comerciale.
Exemple:
1. Un tânăr, de 20 de ani, agent de pază, a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, întrucât a fost găsit efectuând serviciul de pază la un obiectiv, din municipiul Iași, fără ecuson, fără a avea mijloacele de autoapărare și ținuta completă cu care a fost echipat.
2. O societate comercială, din municipiul Iași, a fost sancționată contravențional, cu amendă, conform H.G. nr. 301/2012, deoarece nu a întocmit analiza de risc la securitatea fizică a obiectivului.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…