HomeStiriSecuritate FizicaIaşi: Agent de pază înjunghiat de un tânăr supărat că a pierdut la păcănele
security

Iaşi: Agent de pază înjunghiat de un tânăr supărat că a pierdut la păcănele

securityUn agent de pază din Iaşi a fost înjunghiat în spate cu un cuţit de către un tânăr nervos că a pierdut bani la păcănele, incidentul petrecându-se, vineri seară, într-un bar din municipiu.

Tânărul a jucat la păcănele într-un local din cartierul Dacia din Iaşi, iar după ce a pierdut toţi banii pe care îi avea asupra sa a început să se certe cu angajaţii barului. Aceştia din urmă au chemat un echipaj al unei firme de pază ieşene, scandalul continuând şi după venirea agenţilor respectivi.

La un moment dat, un agent de pază care încerca să-l imobilizeze pe tânăr a fost înjunghiat în spate de către acesta din urmă. Agentul de pază a fost transportat la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi, având o tăietură în spate, transmite Mediafax.

Potrivit medicilor, bărbatul ar fi în afara oricărui pericol. Soţia agentului de pază a afirmat că îl cunoaşte pe agresor, fiind vorba despre un vecin.

Poliţiştii ieşeni au declanşat cercetări în acest caz, tânărul care l-a înjunghiat pe agentul de pază fiind dus la Poliţie pentru audieri.

Share With: