HomeStiriSecuritate FizicaI-a taiat nasul agentului de paza
ambulanta

I-a taiat nasul agentului de paza

ambulantaUn tânăr cu probleme psihice a spart geamurile unei frizerii şi i-a retezat cu o bucată de sticlă nasul paznicului unei brutării.

 

Incidentul a avut loc sâmbătă seara în zona gării din oraşul Beclean. Totul a pornit de la o ceartă cu un prieten de pahar. Tânărul de aproape 30 de ani cu probleme psihice a vrut să-şi lovească prietenul cu pietre, însă unul dintre bolovani a trecut prin geamurile unei frizerii, scrie Adevarul.ro.

Când şi-a dat seama ce a făcut, bărbatul a luat-o la fugă, iar în drumul său a spart o sticlă şi i-a retezat nasul în proporție de 90% agentului de paza al unei brutării. În scurt timp bărbatul a fost prins însă de un agent de pază, care l-a încătuşat.

„L-am fugărit aproape un kilometru şi când l-am imobilizat i-am pus imediat cătuşele. Era plin de sânge şi nu ştiam de unde provine sau ce a pățit. Apoi, patronul unei brutării a ajuns şi el la noi şi mi-a spus că este omul care i-a tăiat nasul paznicului brutăriei sale”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei, agentul de intervenție care l-a prins pe bolnav. Se pare că medicii spitalului din Beclean au reuşit să îi salveze nasul bărbatului.

Agresorul este din județul Mureş şi se cunosc probleme sale psihice. După ce a fost încătuşat, acesta a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bistrița.

Share With: