Hypermarket sanctionat pentru neregului in paza
Un hypermarket din Ploiesti, unde paza și ordinea sunt asigurate cu efective proprii, a fost sanctionat contraventional.
Ofițerul specialist în sisteme de securitate private din cadrul Serviciului Ordine Publică a definitivat controlul început la data de 21.02.2014 la un hypermarket din Ploiesti, unde paza și ordinea sunt asigurate cu efective proprii, scrie ph-online.ro.
In acest context, s-a constatat faptul că societatea nu respectă planul de pază avizat de unitatea de poliție competentă, în sensul că a diminuat dispozitivul de pază, a încadrat personal de securitate neatestat în condițiile legii, nu a introdus documentele specifice organizării serviciului de pază și nu efectuează controlul zilnic, pe fiecare tură, la dispozitivul de pază existent. Pentru neregulile constatate, societatea în cauză, prin reprezentantul său legal, a fost sancționată contravențional, cu amenda în valoare de 5.000 lei și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare.