Hoții au intrat prin tavan pentru a jefui un magazin
Un magazin de produse electronice și electrocasnice a fost jefuit de hoți care au intrat după ce au spart plafonul dintr-un centru comercial.
Un magazin de produse electronice și electrocasnice a fost jefuit de hoți în noaptea de vineri spre sâmbătă. Polițiștii au fost sesizați în cursul dimineții de sâmbătă, cu privire la faptul că mai multe persoane au pătruns prin efracție în complexul comercial Focșani Mall, iar din magazinul Altex au sustras mai multe telefoane mobile, scrie Monitorul de Vrancea.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, subcomisar Bogdan Toader, a declarat că în acest dosar se fac cercetări pentru identificarea autorilor.
Oamenii legii speră să fie ajutaţi şi de înregistrările video pentru a-i putea prinde pe hoţi. Cel mai probabil, jaful a fost comis de două persoane, fiind suspiciuni că totul a avut loc cu complicitatea unor persoane ce lucrează în zonă, scrie vremeanoua.ro.
Potrivit unor surse, valoarea prejudiciului ar depasi 30 de mii de lei, la o prima estimare. Au fost furate 20 de iPhone-uri si mai multe ceasuri marca Apple, din magazinul Altex. Potrivit acelorasi surse, hotii ar fi patruns prin tavan, pe care mai intai l-au decupat, apoi au coborat pe o franghie, scrie ziare.com.
Un jaf asemănător a avut loc în decembrie 2015 la magazinul Altex din cadrul Complexului ERA Shopping Park din Iași, când doi indivizi s-au urcat fără zgomot pe acoperiș folosind o scară de incendiu. De pe acoperiș, aceștia au coborât în interiorul magazinului cu o sfoară după ce au decupat tavanul, scrie securityportal.ro.