Gelu Marin Oltean rămâne şef la DGIPI
Comisarul şef de poliţie Gelu Marin Oltean a fost reconfirmat de premierul Victor Ponta în funcţia de director general al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, el urmând să aibă rangul de secretar de stat.
Oltean este la conducerea DGIPI din aprilie anul trecut. La sfârşitul anului trecut, noul Guvern a decis ca Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) să fie reorganizată ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi să fie coordonată de un secretar de stat numit şi eliberat din funcţie prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.