[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Furturile din supermarketurile din Brăila din 2016 le depășesc pe cele de anul trecut

Furturile din magazine se înmulţesc în județul Brăila. În numai cinci luni s-a ajuns să se depășească numărul total de furturi din magazine din 2015.

Situaţia statistică pusă la dispoziţie de IPJ relevă faptul că anul acesta, numai în perioada ianuarie – mai, adică în cinci luni, s-a înregistrat la Brăila un număr record de furturi de pe raft. Este vorba despre 279 de astfel de infracţiuni. Creşterea este extrem de mare, dacă ne raportăm la cifrele aferente anilor anteriori. În cele 12 luni ale lui 2014 au fost 240 de furturi de pe rafturile magazinelor, iar în tot anul 2015, numărul acestor fapte s-a ridicat la 250. Aşadar, dacă se continuă în acelaşi ritm, anul acesta batem recodul. Putem estima că s-ar putea înregistra un număr aproape dublu de astfel de infracţiuni, până în decembrie, scrie obiectivbr.ro.

Tot statisticile arată că nu se mai fură în principal alimente, așa cum se întâmpla anul trecut. Dimpotrivă, acum sunt prinse cu precădere persoane de vârste tinere, care sustrag produse scumpe, cum ar fi tricouri de firmă, ochelari de soare, accesorii pentru telefoanele mobile, ori, şi mai şi, whisky, vinuri fine şi scule electrice, relatează adevărul.ro.

Un agent de pază cu experienţă în supravegherea din hipermarket a povestit pentru obiectivbr.ro: „Am observat plimbându-mă printre rafturi cum un bătrân îndesa în buzunar ciocolată. L-am urmărit până la casă şi l-am privit insistent. S-a înroşit tot, a ieşit din rând, s-a dus din nou la rafturi şi a scăpat de ciocolată, plătind doar ce cumpărase. Mi-a fost ruşine de ruşinea lui. Nu toţi însă sunt aşa. Am avut un caz în care am chemat poliţia pentru că, deşi îl văzusem că îmbrăcase pe sub haină o bluză, a continuat să nege chiar dacă alarmele s-au declanşat când a ieşit de la casele de marcat.”

Cel mai recent furt din supermarket care a fost relatat de IPJ Brăila este următorul:

În după – amiaza zilei de 11 iulie, la ora 18:00, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului a fost sesizat de către agentul de pază al unui supermarket din Brăila cu privire la faptul că o persoană  a sustras bunuri din unitate, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Brăila.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 20  de  ani, din Însurăţei, care ar fi trecut de casele de marcat ale societăţii fără să achite contravaloarea bunurilor (18 antiperspirante).

Prejudiciul, în valoare totală de 180 de lei, a fost recuperat, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019