Arestaţi în urmă cu câteva zile, câţiva dintre membrii bandei au povestit anchetatorilor lucruri incredibile despre modul de operare folosit. Gruparea ar avea peste 100 de membri, cei mai mulţi dintre ei români, aproape jumătate fiind prinşi în câteva descinderi din perioada 2015-2019.
În urmă cu câteva zile, poliţia spaniolă a reuşit să captureze cinci infractori români foarte periculoşi, care fac parte dintr-o reţea care ar fi produs, prin fapte ilegale (în special, jafuri, spargeri, furturi şi escrocherii) pagube de câteva milioane de euro.
Captura s-a produs după ce indivizii au reuşit să fure un generator electric de mari dimensiuni, cu o valoare de circa o jumătate de milion de euro, care alimenta un cartier rezidenţial construit în zona Alcala de Henares. Generatorul alimenta peste 1.000 de locuinţe şi era folosit de un dezvoltator imobiliar pentru a asigura energia electrică până la racordarea complexului la reţeaua naţională. Interesant este că furtul ar fi fost săvârşit la cererea unui om de afaceri român, încă neidentificat, care ar fi promis grupării 200.000 de euro dacă-i va livra agregatul respectiv în portul Valencia, la circa 350 de kilometri distanţă.
Operaţiunea s-a desfăşurat în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, când hoţii au ajuns în zonă cu un camion greu şi o macara de mari dimensiuni (ambele furate de la un şantier din apropiere). Aceștia au tăiat conexiunile electrice şi au reuşit să plece cu generatorul. Oprirea alimentării cu energie a complexului imobiliar a pornit însă alarma, iar două echipaje de Poliţie au pornit în urmărirea hoţilor după doar câteva minute. Au fost interceptaţi de un echipaj de supraveghere, la doar 7-8 kilometri depărtare, moment în care au abandonat bunurile furate şi au încercat să dispară. Unul dintre ei au fost însă prins, iar alţi patru au fost arestaţi a doua zi, pe baza mărturiei acestuia, în urma unor percheziţii domiciliare, conform adevarul.ro.
Potrivit datelor făcute publice de Guardia Civil, gruparea infracţională amintită terorizează locuitorii şi firmele din centrul Spaniei de mai bine de cinci ani. Pe seama lor sunt puse furturile a peste 500 de autoturisme, care au fost folosite la alte infracţiuni sau au fost vândute în Spania, Portugalia şi Franţa. Două particularităţi de acţiune a hoţilor atrag în mod deosebit atenţia: orice jaf sau furt de maşină se săvârşea în cel mult 30 de secunde, iar majoritatea autoturismelor erau modificate (revopsite în special) într-o serie de ateliere auto clandestine. De asemenea, tot ei sunt principalii suspecţi în zeci de spargeri ale unor depozite de firme de construcţii. Se bănuieşte că majoritatea acestora au ajuns în România, cu transporturi clandestine, fiind vândute „la negru” unor persoane fizice şi juridice din zona judeţelor Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea şi Vaslui.
Gruparea a intrat la un moment dat şi pe „piaţa” escrocheriilor online. În noiembrie 2018, şapte indivizi (dintre care doi români) au fost arestaţi după ce au fost descoperiţi că vindeau tot felul de lucruri inexistente.
„Ramura care înşela particulari acţiona prin oferte de vacanţă, oferte pe AirBnB şi aşa mai departe. Închiriau apartamente care nu erau ale lor sau nici nu existau. Vindeau maşini inexistente. Străinii plăteau şi ei le luau banii”, a declarat pentru presa spaniolă coordonatorul acţiuni, inspectorul Agustin Gomez. Membrii aceleiaşi grupări sunt suspectaţi de furtul a peste 30 de rulote, dar şi de spargeri la zeci de magazine de bijuterii, de haine de lux sau de produse electronice scumpe, dar şi la sute de locuinţe, cele mai multe din Madrid.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…