[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Securitate Fizica

Furtul, infracțiunea preferată de români în 2018

Infracțiunea de furt se situează pe primul loc în topul infracțiunilor din România în 2018 cu peste 100.000 de furturi într-un an.

Cu peste 100 de mii de furturi într-un an, aceasta infracțiune este pe primul loc in top. La fel a fost de altfel si în 2017 însă, de la an la an, vorbim de un fenomen in creștere. Fie ca e vorba de furt simplu, calificat sau folosirea unui bun care nu ne aparține, pare ca o parte dintre romani au făcut o pasiune pentru aceasta îndeletnicire, pedepsită însă aspru de lege, cu închisoarea de la 3 la 10 ani, scrie observator.tv.

Pe locul doi la capitolul infracțiuni sunt: lovirile si alte violente. Peste 70 de mii de persoane au fost agresate fizic într-un mod sau altul în 2018. Nici in urma cu doi ani lucrurile nu au stat mai bine, doar cu 1.700 de cazuri mai puțin au avut de anchetat polițiștii.

Aproape un sfert din furturile comise în România au loc în magazine şi nu sunt deloc puţine: zeci de mii sunt înregistrate anual. Hoţii nu se simt intimidați de nimic: nici de paznici, nici de camerele de supraveghere, nici măcar de pedepsele cu închisoare. Îndrăzneala merge până acolo încât fură în plină zi, chiar de sub nasul agenţilor de pază. Sociologii spun că s-a ajuns aici pentru că societatea actuală are o toleranţă excesivă pentru furt, scrie digi24.ro.

Chiar dacă magazinele sunt împânzite cu sisteme de supraveghere, hoţii nu se tem. Fură direct de pe rafturi şi ascund prada, de cele mai multe ori, sub haine.

Ionuţ Rădulescu, agent de vânzări, explică cum acționează hoții: S-a dat drept client. S-a dus la un produs, s-a uitat al el, l-a desfăcut, a scăpat de sistemul de alarmă cumva, pentru că nu a sunat alarma. A băgat produsul în buzunar si a plecat cu el, dar nu a apucat să plece mai departe de incintă pentru că s-a văzut pe camere.

Anul trecut, în România, poliţiştii au anchetat peste 22 de mii de furturi din magazine. Mai bine de jumătate din bunuri au fost sustrase, fără probleme, direct de pe rafturi. În Capitală, această infracțiune reprezintă aproape 20% din totalul furturilor comise.

Într-un bilanț cu privire la primele zece luni ale lui 2018, publicat de Poliția Română, infracțiunile contra patrimoniului au fost în scădere cu 4,2%. Același procent îl regăsim și în cazul infracțiunilor de furt și a celor de distrugere. Infracțiunile de tâlhărie, care reprezintă 1,4% din totalul infracțiunilor contra patrimoniului, se situează pe un trend descrescător, cu 10,6% mai puține față de perioada similară a lui 2017.

În categoria infracțiunilor contra persoanei, ponderea cea mai mare o ocupă faptele de loviri sau alte violențe. În ceea ce privește infracțiunile de vătămare corporală, acestea au înregistrat o scădere cu 14% față de perioada similară a anului 2017, iar cele de omor cu 2%.

Deși Poliția Română raportează o scădere a infracțiunilor de furt, acestea se mențin în top.

Minorii sunt campioni la furat. O arată cifrele Poliţiei Române. Mii de infracţiuni sunt comise în fiecare an de cei cu vârste până în 15 ani, care nu au discerământ şi nu pot fi pedepsiţi de lege, conform digi24.ro.

Anul trecut, în România, peste 1.700 de infracţiuni de furt au fost comise de minori. În aceeaşi perioadă, peste 800 de infracţiuni cu violenţă au avut loc. Pentru toate acestea, minorii nu răspund în faţa legii.

Trei minori au fost prinşi de poliţişti după ce au spart un magazin de încălţăminte din Brăila. Hoţii care nu au împlinit 18 ani ştiu că nu pot fi trimişi la închisoare, iar sociologii spun că de multe ori copiii sunt influenţaţi de părinţi.

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019