HomeStiriSecuritate FizicaFurt de 10.000 de euro

Furt de 10.000 de euro

Poliţiştii caută de peste cinci săptămâni un hoţ care a furat bijuterii din aur în valoare de 10.000 de euro dintr-un apartament din oraşul Galaţi.

Anchetatorii nu au reuşit să-l prindă pe hoţ, deşi acesta a fost filmat de o cameră video amplasată în apartamentul persoanei păgubite, a informat mediafax.

Furtul a fost comis în 27 octombrie 2019, în jurul orei 18.30, şi a fost filmat de camerele de supraveghere instalate în apartament. În imagini apare hoţul, care are capul acoperit cu o glugă. Acesta intră în casă forţând un geam, răscoleşte apartamentul, fură mai multe obiecte de valoare şi apoi dispare cu o sacoşă. Potrivit proprietarului, care a predat filmarea Poliţiei, bunurile furate valorează aproximativ 10.000 de euro. Reprezentanţii Poliţiei confirmă faptul că hoţul nu a fost încă prins şi anunţă că în acest caz a fost deschis dosar penal pentru furt calificat, conform libertatea.ro.

„La Inspectoratul de Poliţie Galaţi se află înregistrat un dosar penal pentru furt calificat. În acest caz se fac cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin. Poliţiştii continuă ancheta pentru a-l identifica şi pentru a-l prinde pe autorul furtului.

Share With: